Aigess

"Victor Nichifor este cu adevărat un tânăr poet demn de atenţia şi respectul nostru. Obsedat de valenţele atomice ale cuvintelor, el le rupe, le fărâmiţează şi le împrăştie pe pagină. Cuvintele, astfel prelucrate, se atrag în mod straniu, generează muzică şi senzaţie. Poeziile lui Victor Nichifor dau seama despre un univers şi o conştiinţă fascinante. Alunecarea permanentă între idei şi materie, între abstracţiuni şi concret, modul muzical şi grafic de desfăşurare a poemelor, vioiciunea translatărilor între planuri ne apropie (şi depărtează) de noi un personaj poetic adevărat. Din fraze stranii, din declaraţii axiomatice, Victor Nichifor creează senzaţii adevărate – semn de talent incontestabil."       Florin Iaru   "Victor Nichifor e un poet pentru care mistica întregului a devenit prejudecată. Unitatea şi coerenţa discursului liric sunt enunţate cu o tenacitate aproape vehementă, pe urmele beatnicilor de la Black Mountain College, care cereau poeziei să regăsească acel stacatto al limbii vorbite, făcând apel la energia cinetică a limbajului. Pe urmele lui Robert Creelz, bunăoară, care a îndeplinit cel mai coerent acest proiect, Victor Nichifor detonează orice intenţie de coagulare a poemului în forma coerentă,indicându-i o tensiune continuă, o dinamică aproape schizofrenică, un dinamism care, îndeobşte, e al unei fiinţe demonizate. De fapt, tocmai asta face Victor Nichifor: demonizează poemul, împiedicându-l să se articuleze, să-ţi caute repere consacrate, să se legitimeze cu o poetică inteligibilă. Acestei destructurări poetice îi corespunde o viziune fragmentaristă, pulverizată, în care transcendenţa s-a resorbit în atomii realului. E aici o căutare frenetică a esenţei, o încercare de identificare a fiinţei cu elemente componente ale cosmosului, cu substanţa ascunsă a lumii. Nemaiputând percepe existenţa ca întreg, Victor Nichifor şi-o asumă, prin urmare, în structura ei fragmentată, holomerică, în viziunea ei haotică. Acest organicism, care se resimte şi de pe urma ultimelor cercetări ale ştiinţei – din fizica atomică şi subatomică în special – indică o viziune antimecanicistă şi antitranscendentalistă, integralistă la modul ştiinţific,iar nu spiritualist. E o lume alcătuită mai degrabă din relaţii decât din entităţi separabile, e o lume în care fragmentul conţine întregul, iar părţile constructive ale acestuia sunt proprietăţi ale celorlalte. Graniţa individualităţii şi sentimentul finitului au dispărut, iar diviziunea carteziană dintre eu şi lume e lipsită de sens. .. Cu toată încrederea lor nevrotică, poemele lui Victor Nichifor sunt traversate de muzicalitatea galactică a unei simfonii reci, atomice, prelungind în pagină ceva din simfoniile lui Stravinski, cu tot delirul lor sonor. Versurile lui Victor Nichifor din acest volum reprezintă în egală măsură o performanţă şi un simptom: ele par să tatoneze chiar marginea poeziei, de unde se aude sunetul înfricoşător al vidului."       Radu G. Teposu

Epoca Lu

"Scara este – îns㠖 în Epoca Lu alta: unic poem-fluviu, veritabil “şuvoi” textual, “curgînd” neliniştit în paginile cărţii, agitat, tensionat, “revoltat” (cum altfel?!). “Eul profund” al autorului transmisese la debut doar scurte mesaje enigmatice. Acum, din adîncuri erupe o magmă copleşitoare, de parcă gîndirea, sensibilitatea, memoria, subconştientul ar ieşi cu totul la suprafaţa confesiunii versificate. De unde senzaţia de suflu epopeic (dar Epoca Lu are nu douăsprezece, ci treisprezece “cînturi”, cifră aleas㠖 probabil – cu intenţie sfidătoare ). Temele se amestecă: mărunte şi esenţiale, derizorii şi grandioase, ţinînd – pe de o parte – de existenţa cotidiană, de imediat, de tranzitoriu şi – pe de alta – de sentiment (dragostea, viaţa în cuplu), de aspiraţii, dileme, fantasme personale, de sensul mai cuprinzător al vieţii pe care-l numim “destin”. Nu lipsesc profesiunea inginerească (în Partea a cincea e inserat un ciclu de poeme intitulat chiar Inginerie), reflecţia asupra emigrării, dar şi detaliile despre debuşeul creativ (scrierea/trăirea poeziei, viaţa de cenaclu). O dimensiune puternică e cea a senzorialităţii: între sentimente, vise şi poezie se întrepun mereu detaliile corporalităţii, notate obsesiv, pe toată gama, de la descripţia neutră la consemnarea grotescă a precarităţilor fiinţei concrete .  Amplitudinea confesiunii, desfăşurarea ei nestăvilită dau senzaţia că multele lucruri care se aglomerează în carte participă la o “totalitate” congruentă, la aproximarea personalităţii celui care se exprimă în versuri – adică a “naratorului”, ca să nu facem identificări grăbite. Şi totuşi, poezia îşi păstrează aspectul învolburat, incapabil㠖 sau nedoritoare – să devină coerentă: la tot pasul apar rupturi semnatice şi sintactice, planurile se schimbă brusc, biografismul – altfel, identificabil fără dificultăţi – e “descentrat”, amestecînd aiuritor, uneori indistinct, viaţa cotidiană cu psihismele varii, cu proiecţii imaginare, abisalităţi, "monştri ai conştiinţei". Lexicul e bogat, pe măsura energiei fluviale a poeziei, care “curge” polifonic, alternînd notaţiile simple cu surprinzătoare rafinamente, viziunile fulgurante cu imaginile crude, vulgare, ingenui. Părînd spontan, deşi articulat pe spaţii întinse, contorsionat dar şi cumva-“pur”, păstrînd o tuşă de seninătate, de candoare, (auto)portretul iese ambiguu, oximoronic, structura interioară e prea complexă şi diversă pentru a putea fi fixată în cîteva trăsături precise. Autorul ne ofer㠖 aşadar – un fel de “joyceanism” poetic, parcă descins din Finnegans Wake. Undeva se spune: “totul e dezintegrat Şi zac ameţit” (în Partea a doua a poemului). În alt loc: “Dar nici nu trebuie să înţelegi acest poem./ Trebuie să te atrag㔠(în Partea a cincea) Misterioasa “Epocă Lu”, care e şi o perioadă a existenţei, şi iubire, şi fantasmă a “absolutului”, şi lumea întreagă (“constelaţia Lu”, “Lu mea”, “trebuie s-o găsesc pe Lu”, “Lu, încolăcită, dorme/ ca un pui” (iată doar cîteva din ocurenţele apelativului), rămîne o imagine tulbure-luminoasă, un mesaj apropiat-îndepărtat, scris cîndva, ajuns acum – şi ajuns cu bine!; şi bine că ajuns! – la destinaţie."         Ion Bogdan Lefter